Urmare discuțiilor recente cu cei interesați să afle mai multe despre modul în care companiile decid să acționeze în condiții de risc politic și incertitudine crescătoare, datorată evenimentelor de pe scenă politică internațională contemporană, am hotărât să public o serie de articole extrase din paginile tezei mele de doctorat: „Managementul riscului de țară și decizia investițională”. Textul a fost publicat (și susținut) în 2011 și poartă amprenta teoretico-academică a scopului în care a fost scris la momentul respectiv, chiar dacă acesta a fost, pe alocuri, transformat și actualizat. Sper să fie util cititorilor. 

Sfârșitul războiului rece a însemnat atât dezvoltarea societății cunoașterii prin intensificarea cooperării dintre entitățile ce definesc economia globală, cât și o creștere a numărului de state independente la nivel mondial și apariția unei noi tipologii a conflictelor. Conflictul interstatal este înlocuit cu cel intrastatal și ideologic, caracteristica principală a acestora fiind faptul că ele se desfășoară între guverne și „grupări rebele”, fie că acestea sunt organizații formale (ce includ organizațiile de tip gherilă sau organizațiile teroriste, de exemplu) sau iau forma grupărilor socio-politice anti-sistem. Victimele sunt, de obicei, civilii sau chiar sistemul de guvernare, iar tehnicile folosite sunt modificate corespunzător noilor paradigme determinate de realitățile societății cunoașterii: digitalizare crescândă, concomitent cu scăderea în importanță a localizării factorilor de influență. În plus, pot apărea și conflicte trans-statale, între guverne coalizate împotriva grupărilor unite fie de interese sau de ideologii similare.

Datorită acestor modificări în structura socio-economică mondială, cu implicații directe asupra modelului de guvernanță la nivel global, companiile s-au confruntat cu riscurile aferente situațiilor de conflict mult mai adesea decât înaintea anilor ’90, apărute în forme mai diverse. În același timp, a crescut și implicarea acestora în situațiile conflictuale, odată ce desfășoară activități în zonele afectate de conflict sau interacționează cu entități implicate în aceste zone.

Cercetarea modalităților specifice în care companiile influențează și sunt la rândul lor influențate, înaintea și după realizarea unei investiții în regiuni afectate de conflict, este încă în stadiu incipient. Pe acest subiect de cercetare se evidențiază două direcții. Cei care sunt responsabili cu dezvoltarea politicilor de atragere a investițiilor în astfel de zone cercetează mai ales modul în care investitorii pot fi convinși să se implice pe termen lung în dezvoltarea sustenabilă a economiei afectate de conflict. Pe de altă parte,  managementul companiilor care sunt interesate să investească în zonele acestea cercetează modul în care pot minimiza riscurile asociate precum și modul de reacție în situațiile de criză. Din intersecția celor două abordări rezultă informație utilă pentru evaluarea influențelor exercitate în cadrul ecosistemului format în jurul binomului stat/regiune afectată de conflict – companie investitor.

Am selectat, mai jos, câteva fragmente care se referă la modalitatea în care companiile potențial investitoare reacționează și își adaptează procesele operaționale, mai ales în cazul în care urmează să adopte o decizie de investiție într-o regiune afectată de conflict.

Pentru o companie, probabilitatea (re)apariției unui conflict sau creșterea tensiunii socio-economice în zona în care se face investiția este, prin definiție, urmărită cu prioritate, având în vedere impactul pe care acest lucru îl poate avea asupra activității acesteia. Datorită complexității pe care le presupune o astfel de evoluție, sistemele decizionale ale companiilor transnaționale analizează riscul de (re)izbucnire al unui conflict prin prisma unui cumul de riscuri asociate activităților derulate de către unitatea care ar putea să își desfășoare sau își desfășoară deja activitatea în regiunea respectivă. Aceste sisteme nu trebuie privite în sensul static, ci în dinamica desfășurării evenimentelor.

Avantajul competitiv al unei societăți transnaționale care operează într-un mediu afectat de conflict provine tocmai din eficiența sistemului decizional care se bazează pe capacitatea de a „simți” mediul respectiv. Altfel spus, capacitatea companiei de a se informa despre problemele care afectează mediul în care își desfășoară activitatea. Deși acest lucru este valabil pentru orice locație în care compania operează, atât decizia de investiție într-o locație cu risc conflictual ridicat, precum și deciziile ulterioare privitoare la operarea investiției, se evidențiază prin utilizarea sistemelor de informare și analiza informațiilor în timp real, toate operațiunile desfășurate fiind dependente de progresul tehnologic și determinându-l în același timp.

Companiile nu trebuie să fie văzute ca actori pasivi în zona de conflict. Sigur că este de dorit ca, prin atitudinea lor, să determine soluționarea conflictului sau cel puțin atenuarea tensiunilor. Dar, datorită sumei de riscuri care alcătuiesc riscul major de escaladare conflictuală, precum și datorită elementelor particulare care caracterizează aceste conflicte, nu se poate estima un comportament general valabil pentru o influență pozitivă, din partea companiilor, asupra mediului socio-economic afectat de conflict. În cele mai multe dintre cazuri, pentru a se proteja împotriva sumei de riscuri existente în societățile afectate de conflict, sau doar de tensiuni sociale crescute, întreprinderile se vor confrunta cu mai multe costuri decât în situații normale.

Pentru a evalua riscul de escaladare conflictuală, companiile urmăresc indicatori care cuprind o gamă mai largă a tipologia riscurilor, precum: riscuri politice, riscuri de securitate, riscuri reputaționale, riscuri de factură juridică, riscuri economice[1]. Riscurile politice se referă la modul în care schimbarea regimului si structurii guvernamentale afectează operaționalitatea companiei. In cazuri extreme, companiile pot fi acuzate de colaborare cu vechiul guvern și, astfel, pot fi expropriate ca urmare schimbării. Exproprierea este un risc major mai ales în cazul activităților care nu implică tehnologii inovative – de exemplu, in cazul activităților din industria extractivă.

Riscurile de securitate se referă la situația în care distrugerea activelor companiilor străine devine probabilă. Exemple sunt atacurile asupra conductelor petroliere sau ale infrastructurii construite de către companii, dar și situațiile în care există posibilitatea ca personalul companiei să fie răpit sau să sufere atacuri corporale doar pentru faptul că lucrează pentru compania străină. In funcție de locul în care compania își desfășoară activitatea, dar și in funcție de condițiile de mediu de afaceri, costurile cu personalul care asigură securitatea întreprinderii cresc, acestea putând fi costuri în favoarea guvernului sau forțelor private de securitate[2].

Riscurile reputaționale sunt din ce în ce mai importante având în vedere faptul că reputația, imaginea companiei este astăzi unul dintre activele cele mai importante ale acesteia. Reputația este un activ „sensibil”, în sensul că o întreprindere poate suferi „pierderi” reputaționale, din cauze reale sau perceptuale, în următoarele situații[3]:

• când este asociată sau văzută ca fiind asociată cu un stat care încurajează situația tensionată, acțiunile sale fiind percepute negativ în plan global;
• când beneficiază (sau este percepută ca atare) din operațiunile ce susțin direct sau indirect economia de război;
• când a fost sau pare să fi fost implicată în susținerea violențelor sau în abuzuri asupra drepturilor omului.

Acest tip de riscuri sunt în strânsă legătură de modul în care mass-media prezintă situația în zona de conflict, precum și de implicarea efectivă a sectorului economic, a întreprinderii în cauză, în conflict. Atunci când prezentările negative asupra acțiunilor companiei sunt luate în serios, acestea pot duce la mărirea presiunii din partea societății civile globale și mediatizările pot dăuna imaginii întreprinderii pe termen scurt și mediu, până când acțiunile sale sunt percepute diferit.

Riscurile de ordin juridic sunt legate de cele politice și cele reputaționale. Datorită faptului că majoritatea companiilor transnaționale care funcționează în zone afectate de conflict sunt monitorizate de societatea civilă, care este gata să le acuze de comportament inadecvat, acestea trebuie să aibă un departament juridic dezvoltat suficient pentru a se putea apăra legal împotriva acuzațiilor. De asemenea, în condițiile în care se schimbă structura guvernamentală, la nivel practic sau ideologic, politicile socio-economice se pot schimba și ele, fapt ce poate avea un efect direct asupra activității companiei. Riscurile de ordin juridic sunt corelate cu creșterea costurilor juridice – în termeni monetari și temporali.

Riscurile economice specifice situațiilor de conflict sunt asociate creșterilor costurilor menționate mai sus, dar și a costurilor referitoare la[4]:

• gestiunea riscului – costuri de asigurare, programe pentru pregătirea pentru situații de urgență, etc.;
• pierderile materiale suferite datorită escaladării tensiunilor existente. Aceste pierderi se referă de la activele corporale din unitățile de producție sau operare, la unitățile în sine, dar și la infrastructura care este adesea vitală pentru continuarea activității în locația respectivă și care poate fi nu doar construită dar chiar deținută de către companie;
• costul de oportunitate – în cele mai multe cazuri, o situație de conflict extrem înseamnă instaurarea haosului în statul respectiv. Chiar dacă fabrica este aflată într-o zonă sigură, există totuși riscul de oprire – chiar și temporară – a producției. În același timp, fluxul de aprovizionare poate fi întrerupt parțial, ceea ce face ca, din nou, producția să aibă de suferit. În acest sens, sunt pierdute alte oportunități de investiție (prin alegerea unei locații afectate de conflict în detrimentul unei locații mai „scumpe”, dar în care tensiunile socio-economice sunt limitate, normale);
• pierderile de capital – instituțiile financiare ezită să acorde credit companiilor care investesc în zone afectate de conflict;
• costurile extraordinare, legate de stresul personalului și, odată cu acesta, scăderea productivității muncii. Fluctuațiile de pe piața forței de muncă aduc, la rândul lor cheltuieli suplimentare. Cheltuielile post-traumatice legate de tratamentul personalului care a suferit pierderi de pe urma conflictului sau cheltuielile referitoare la răscumpărarea personalului care poate fi răpit trebuie, de asemenea, să fie luate în calcul în momentul considerării investiției în locația afectată de conflict.

Aceste riscuri afectează orice companie care operează în zone de conflict. Gradul în care acestea influențează operabilitatea întreprinderilor depinde de modul în care managementul creează sisteme decizionale care iau în calcul factorii de risc de mai sus, în modul cel mai profitabil pentru acestea.

Va urma.

[1] Ballentine K., Nitzschke H, „Business and Armed Conflict: an Assessment of Issues and Options,” International Peace Academy, New York, 2004, pp. 49

[2] idem, pp. 51-52

[3] ** The Economist, “Business in Difficult Places: Risky Returns”, 20 Mai, 2000, pp. 85-88

[4] Berman J., „Corporations and conflict: How Managers Think About War”, Harvard: Harvard International, N20, 2000, pp. 86 – 89