Criza Corona: Geopolitica Viitorului, Între Urban și Rural

“Criza corona” unește, acum, întreaga lume. În desfășurare, ea pare un test, o probă pe care trebuie s-o trecem cu toții, într-o încrâncenare teribilă, în care nu ne dorim decât să câștigăm lupta cu virusul – dușmanul invizibil. Și, în parcursul său global, pe lângă tușele de alb și negru de care auzim din presă, virusul aduce și un reset global. Nu, nu e vorba despre realitatea multipolară a lumii în care trăim – despre asta știam, deja. Este vorba despre realitatea diferențelor din ce în ce mai adânci, mai semnificative, dintre clasele sociale, dintre zonele urbane și cele rurale. Aceste diferențe nu devin doar mai vizibile, ci provoacă, pe termen lung, o restructurare a resurselor umane, ceea ce, la rândul său, va avea un impact major asupra modului în care se vor construi strategiile naționale.

În ultimul capitol al cărții mele “Geopolitică și geoeconomie contemporană” (în publicare în acest moment), am scris despre modul în care schimbările sociale datorate digitalizării inegale la nivel global, produc efecte la nivelul fiecărui stat național și, prin acestea, la nivel global. Schimbările sociale redefinesc modul în care vedem lumea, din punct de vedere geopolitic. Argumentul principal constă în felul în care resursele, inclusiv cele umane, își schimbă însemnătatea în timp, în funcție de ecosistemul din care fac parte, de caracteristicile acestuia, geografice și sociale.

Globalizarea și accesul la internet, digitalizarea, au făcut ca persoanele care din cele mai diverse zone ale globului să se cunoască, să devină amici sau colegi. Toți cei care lucrează pe internet, din biroul lor, de acasă sau din cafenea, prin uniformizarea modului de lucru și al stilului de viață similar, au unit practic zonele urbane de pe mapamond. În același timp în care similaritățile urbane au crescut, zonele rurale subliniază unicitatea naționalului și, în același timp, se diferențiază din ce în ce mai mult de zonele urbane. Geografia socială a ruralului, având în vedere structura fiecărui stat în parte, va avea un impact major asupra modului în care se vor stabili prioritățile strategice la nivel național – mai mult decât în prezent și mult mai mult decât în trecut. Interdependențele, conexiunile și specificul ruralului vor determina modul în care națiunile vor coopera sau nu. Mediul urban va fi doar locul în care acestea vin să-și discute diferențele – locul unde se pot înțelege.

În esență, acest lucru vorbește, de fapt, despre cum resursele umane, având în vedere locul în care acestea se dezvoltă, în care își desfășoară activitatea, vor deveni mai importante pentru imperativele strategice naționale viitoare – indiferent de ceea ce promit promotorii soluțiilor tehnologice. Demografia contează pentru că este centrul societății, sursa schimbărilor, în moduri și ritmuri diferite în funcție de locația geografică și evenimentele mediului înconjurător. Atunci când am scris introducerea cărții, era prea devreme să știu care sunt efectele virusului corona asupra demografiei și societății, în general – chiar dacă era clar că aveam de-a face cu un potențial de schimbare major.

Acum, încep să înțeleg – sau cred că încep să înțeleg, câte ceva din consecințe. În ultimele zile, virusul corona a oprit lumea. Europa e in repaus forțat: Italia se află în criză umanitară iar în Paris e liniște pentru prima oară în istorie. Lumea stă acasă, pe cât se poate. Granițele au reapărut, deodată, peste tot pe continent. Punctele vamale sunt din nou utilizate – doar anumite transporturi sunt lăsate să treacă. Farmaceuticele și bunurile comerciale au prioritate, în timp ce doar persoanele care se reîntorc în țara de origine pot trece frontierele. Statele membre UE au oprit exportul de produse esențiale pentru lupta împotriva virusului, pe baricadele din spitale. Statele membre au redevenit, în criză, vizibil, extrem de naționale. Naționalizarea și implicarea armatei în lupta împotriva virusului sunt soluții aflate pe masa tuturor guvernelor europene, în aceste zile.

Sunt câteva dimensiuni ale rezilienței UE în fața crizei corona care merită o discuție separată, fiecare. Mai întâi, coordonarea dintre statele membre este cheia prin care UE își poate menține și spori relevanța – acest lucru se referă la multe lucruri, de la modul în care gestionează frontierele până la modul în care înțeleg să administreze traficul și comerțul cu produse esențiale, pe timpul crizei. În al doilea rând, coordonarea prin întrajutorare. Sănătatea este o prerogativă a statului național. Totuși, modul în care fiecare stat reacționează la nevoile celuilalt resetează relațiile internaționale din interiorul Uniunii, pentru că, acum, aceste reacții individuale sunt de fapt elemente esențiale care influențează percepția, opinia publicului vis-à-vis de strategiile naționale și ideea europeană, ambele puse în balanța urgenței utilitare de primă importanță – sănătatea personală. A treia dimensiune de discutat este modul în care instituțiile europene și statele membre vor reuși să gestioneze efectele socio-economice ale crizei corona. De fapt, această dimensiune este cea care înglobează întrebarea referitoare la viitorul Europei. Publicul percepe Uniunea Europeană prin ajutorul venit de la Bruxelles, mai ales în situații de criză – iar acum… urgența e maximă iar publicul extrem de sensibil.

Până la urmă, nu doar viitorul Uniunii Europene, dar chiar viitorul lumii depinde de modul în care societatea este modelată de criza corona. Statele afectate încearcă implementarea politicii de “distanțare socială”, astfel încât efectul de contagiune să fie limitat. S-au spus multe și s-au scris multe despre cum va afecta această politică economia, lanțul de aprovizionare – nu voi repeta faptul că efectele sunt negative. Sigur că va fi șomaj, sigur că oamenilor le va fi greu pentru că nu vor munci și posibil să blameze autoritățile, să se revolte împotriva politicilor impuse pentru acest lucru. Criza corona și implementarea măsurilor anti-contagiune, în special prin distanțarea socială, fac să ne apropiem de un moment al schimbării profunde, care va presupune, cel mai probabil, o criză economică sau chiar depresiune economică la nivel global.

Totuși, “distanțarea socială” recomandată de autorități (sau chiar impusă în anumite state) nu se referă, în primul rând, la elementele financiare sau la modul de lucru, la obiceiurile profesionale ale oamenilor. Recomandarea este să stai departe de ceilalți ca să nu te îmbolnăvești și să nu-i îmbolnăvești. Deci, se referă la modul în care simțim să facem lucrurile, la sentimentele care ne îndeamnă să facem lucrurile într-un fel și nu altfel. Mai precis, teama de îmbolnăvire este cel mai important aspect care reglează comportamentul. Dacă îți e frică, dacă te temi de virus, atunci ții distanța. Nu faci asta pentru că ți-a spus cineva să ții distanța – ci, dimpotrivă, faci asta pentru că simți că trebuie să faci așa, pentru binele tău și a celorlalți. Chiar dacă statul încearcă să impună această politică, ține de fiecare în parte și este, până la urmă, o opțiune personală.

Frica de a te îmbolnăvi de ceva care nu e neapărat mortal, așa cum e cazul noului virus corona, depinde de încrederea pe care o ai în sistemul de sănătate (public și privat) din locul în care trăiești. Frica de a te îmbolnăvi la fel, de același lucru și în același timp cu semenii tăi, membrii ai comunității tale, depide de percepția asupra capacității comunității respective, și nu în ultimul rând a statului de care aparține, de a administra o situație în care cei mai mulți membrii din comunitate se îmbolnăvesc și sunt inactivi din punct de vedere economic. Cele două temeri se referă la aspecte diferite ale mediului în care trăiești și sunt, deși nu independente, distincte în esența lor.

De la antropologie aflăm cum temerile au modelat umanitatea, determinându-i evoluția. Ele sunt factorii de schimbare socială cei mai importanți. Geografia în care trăiesc îi face pe oameni să aibă atitudini diferite – să se teamă în mod diferit și să răspundă provocărilor într-un mod propriu. Geopolitica ia în considerare faptul că omul de la munte este diferit de cel de la șes, temerile și, în consecință, reacțiile lui fiind diferite. În mod similar, în timpul crizei corona, populația urbană, cea mai conectată, prin digitalizare, la modernitate, într-un mediu și o geografie mult mai închise, mai mărginite, se comport diferit de populația de la sat.

Persoanele care trăiesc în mediul urban, față de cele de la sate, au acces înlesnit la serviciile medicale. Ca atare, acestea, fiind utilizatori frecvenți, resimt într-un mod mai direct orice presiune la care este supus sistemul medical. Pentru majoritatea mediului rural, la nivel global, sistemul medical, serviciile medicale sunt, în general, puțin cunoscute, dacă nu chiar inexistente. Sigur, sunt diferențe între state – chiar și între statele dezvoltate, unde serviciile medicale sunt prezente și în mediul rural (de exemplu, accesul mediului rural german la servicii medicale este mai ridicat decât al mediului rural francez). Dar, în general, peste tot în lume, accesul populației urbane la servicii medicale este mai mare decât cel al populației rurale. De asemenea, percepția asupra puterii economice și a rolului statului/guvernului este diferită în cele două medii – geografii sociale distincte.

Având în vedere posibilitatea ca sistemul medical să fie suprasolicitat precum și realitatea geografiei (închise) urbane, teama este mai mare la oraș – traiul într-un apartament, de obicei comod și facil, devine împovărător, prin intensitatea conștientizării că apropierea este un factor de risc major. Faptul că sistemul medical se va ocupa în special de cazurile corona, înseamnă, pentru mediul urban, inaccesibilitatea unui serviciu afiliat, perceptual, nevoilor de bază ale orășeanului. Iar când implementarea politicii de distanțare socială înseamnă și izolarea, distanțarea socială impusă, redată în practică prin completarea unui formular chiar și atunci când trebuie să scoți câinele afară… cu siguranță se resimte schimbarea asupra stilului de viață, asupra psihicului. Practic, ceea ce prin definiție era ușor, devine complicat.

Prin distanțare socială se testează, de asemenea, și legăturile dintre grupurile sociale. Cei cu venituri mai mari se vor comporta altfel decât cei mai săraci, cei mai tineri altfel decât cei bătrâni. Într-un oraș, toți locuitorii au acces la aceleași servicii – dar, în practică, accesul este inegal, fiind condiționat de clasa socială din care fac parte. Pentru a observa inegalitatea, în toate aspectele sale, este suficient să observi coșurile de cumpărături ale orășenilor în primele zile după conștientizarea că virusul corona se află și în orașul lor. Toleranța, în viața de oraș este mai degrabă acceptare și nu implică întrajutorare. Cu cât este mai mare apropierea fizică, distanța între persoane crește. Dacă locuiești într-un apartament și afirmi că îți cunoști vecinii, înseamnă că vă salutați de fiecare dată când vă vedeți. Poate, în lift, mai comentați uneori și despre vreme. Dar nu mai mult. Pentru că ești ocupat, pentru că nu e politicos să întrebi mai mult, pentru că așa sunt normele urbane și mai ales…pentru că nu ai de ce să știi mai mult. Și pentru că nu ai nevoie să știi, nu ai nici responsabilitatea să ajuți – nu ai putea să ajuți pe cineva despre care nu știi că are nevoie de ajutor, la urma urmei. Cei despre care știi, rețeaua ta socială este o rețea de apartenență la un grup, la o clasă socială. Odată aflat într-un grup, relațiile personale cu celelalte grupuri sunt minime.

Altfel stau lucrurile în mediul rural. Sigur că sunt grupuri sociale și aici. Dar regulile rețelelor sociale sunt diferite. Legăturile familiale, de rudenie și cele de bună vecinătate sunt cele contează, înaintea oricăror concepte de clasă legate de realitățile economice. Legăturile personale sunt, astfel, bine stabilite și se transmit de la o generație la alta. Tocmai pentru că distanța personală este setată în funcție de familia și locația în care te-ai născut, ești mai conștient de geografia socială a locului decât la oraș. Știi multe despre vecini, nu din curiozitate, ci pentru că îți este necesar, în traiul de zi cu zi. Curtea din jurul casei și gardul nu impune distanță umană, căci conceptul de “bună vecinătate” include întrajutorarea. Pentru că statul este prea departe ca să ajute, concret, traiul la sat. Administrația centrală este un concept distant, aproape de neînțeles. Statul în sine este mai mult istoric și mai puțin prezent în viața rurală – în schimb, Dumnezeu rămâne omniprezent. Religia și familia sunt conceptele și regulile fundamentale, pilonii de încredere pentru zonele non-urbane.

Astfel, în timpul crizei corona, temerile de la sat se referă mai mult la dependența față de oraș a vieții rurale decât la probabilitatea de contaminare cu virusul. Cu cât este mai depărtat, în toate sensurile, un sat de oraș, cu atât este mai puțin afectat de virus și efectele acestuia. De asemenea, dacă virusul pătrunde în viața rurală, regulile acesteia facilitează contagiunea. Impunerea distanțării sociale la sat este nu doar dificilă ci neverosimilă – având în vedere nivelul accesului la sistemul medical și încrederea în ajutorul statului, oamenii din mediul rural se percep mai degrabă victime decât luptători în criza corona. În cazul în care virusul pătrunde în viața lor, ei percep că distanța, de oricare fel, nu este necesară, deznodământul fiind oricum, în mare, același. Sigur că, pe mapamond, atitudinile diferă de la stat la stat. Dar în general, unitatea populației rurale nu este în temere, ci în speranța ca Dumnezeu (universal) îi va ajuta, din nou. Pentru că, la nivel perceptual nimeni altcineva nu i-a ajutat mai mult până acum. Nu au nevoie să înțeleagă ce fel de servicii medicale sunt disponibile – mai ales dacă acestea se află în spitale depărtate de casă. Pentru ei, digitalizarea, atunci când există, servește pentru comunicare și informare despre ceea ce se petrece în lume. Se „petrece” și nu „se întâmplă”, pentru că toate trec. Singura constantă este ruga lor, biserica lor și ei înșiși.

Criza corona setează astfel temeri diferite pentru geografii sociale distincte. Digitalizarea oferă tuturor acces la informație, dar frica de necunoscut – care, pe lângă virusul invizibil, include și alte lucruri, percepția vis-a-vis de viață, așa cum va fi după criză, accelerează adâncirea diferențele dintre mediul urban și mediul rural. În timp ce nu știm cum va ieși lumea, Uniunea Europeană, țara, localitatea noastră din această încercare, în timp ce este urgent ca fiecare stat în parte să acționeze și să arate că poate să se lupte cu virusul, un lucru este clar: corona va influența urbanul și ruralul, clasele sociale într-un mod diferit. De fapt, criza actuală accelerează procese care erau deja în desfășurare, creând temeri care au un impact puternic asupra schimbărilor sociale, iar rezultatele se vor regăsi în zona resurselor umane. Reacțiile urbane sunt similare, problemele lor de asemenea. Ele ne vor uni. Dar cele din mediul rural nu sunt similare – și mai mult, pe acestea nu le cunoaștem și nici nu le bănuim.