Pentru a vă împărtăși vestea publicării primei “lucrări închegate” scrise de mine, o carte despre și cu geopolitică (pe pagina editurii aici), am decis, cu susținerea editorului, bineînțeles, să public “povestea cărții”.
Aflată încă sub tipar, voi vedea pentru prima oara cum arată atunci când voi semna și dedica exemplarele care sunt vândute zilele acestea, prin pre-comandă. Așa e…moda în pandemie, nu vede autorul cartea primul! 🙂 Cititorul are întâietate, mai mult decât oricând.
Sigur că mi-ar fi plăcut să vorbesc despre carte într-un cadru mai personalizat… îmi imaginam cadrul unei cafenele de librărie sau chiar o banală sală de curs. Dar, cum ne putem întâlni și aici, în cadrul alb și sănătos al mediului online, cred că pe lângă semnătura mea pe prima pagină a cărților comandate zilele acestea, pot să vă povestesc despre carte. Meritați asta din plin – voi, cei care mi-ați citit analizele și articolele cu atenție!
Lucrarea publicată acum în limba română (probabil va urma și în engleză cândva) este concepută ca un ghid de analiză și eseu geopolitic. Mai precis, din istoria și teoria conceptelor cu care lucrez zilnic am încercat să le selectez pe cele mai des utilizate. Am ales, de asemenea, acele articole analiză unde am folosit mai ales conceptele prezentate, pentru a servi drept studiu de caz…și pentru a face lectura mai utilă și plăcută.
În călătoria în propriul trecut publicistic, m-am oprit la nivelul anului 2014 pentru a exemplifica teoria geopolitică prin practica analizei – lesne de înțeles de ce…. Începând cu 2014, Europa și regiunea Mării Negre, în principal, s-a confruntat cu schimbări structurale fundamentale, funcționând, de atunci și până acum, ca nod geopolitic de importanță strategică, la nivel global. Astfel, lucrarea gravitaționează în jurul problematicii geopolitice Europene, integrând-o în marile întrebări ale momentului.
Dintre toate întrebările, cea mai importantă este cea care a pornit scrierea nouă – cea primită de la Bogdan Hrib de la Editura Tritonic, în primele conversații avute despre acest proiect:
Cum se schimbă harta lumii?
M-a pus pe gânduri și am acceptat provocarea. Am început să cotrobăi răspunsuri… unele pe care le voi împărtăși și aici, la “povestea cărții”.