Franța și Germania au propus, pe 18 mai, un proiect de relansare economică. Pe lângă suma anunțată – de 500 miliarde de euro, sunt câteva detalii importante, referitoare la modul în care cele două state europene văd viitorul.

În primul rând, este notabil faptul că expresia „suveranitate europeană” apare menționată de mai multe ori în documentul comun. În al doilea rând, proiectul este legat de cadrul de finanțare multianual. Nu în ultimul rând, Comisia Europeană va anunța detaliile – ceea ce subliniază o coregrafie interesantă, tip sincron între Paris, Berlin și Bruxelles. Sigur că statele membre pot interveni – și vor interveni, pentru a corecta eventuale dezacorduri, în ideea contribuției la cadrul politic (și, eventual, legislativ) de relansare economică.

Mai întâi, despre suveranitate europeană

Lăsând la o parte modul în care statele membre vor avea acces la fondurile de cheltuit pentru relansare, dacă vor fi granturi sau împrumuturi, știm că acestea vor fi împrumutate de către Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene, de pe piețele de capital. Acestea vor face parte din cadrul multianual de finanțare pe următorii 7 ani, deci fondurile vor fi destinate investițiilor mai mult decât orice altceva.

Plecând de la ideea că ulterior crizei sanitare Europa se va confrunta cu recesiunea economiei, dar care nu trebuie să se transforme în depresiune economică, planul franco-german de termen scurt vizează măsuri care se referă la „reziliența, convergența și menținerea competitivității europene”. Cu alte cuvinte, din punct de vedere politic, textul acordului își dorește să transmită faptul că… vrem să rezistăm, oricare ar fi consecințele economice ale crizei sanitare, împreună. De aceea, ceea ce leagă statele europene devine domeniul de investiție primordial: infrastructura critică a Uniunii Europene, în noua accepțiune, de după criza corona.

Ca atare, domeniile suveranității europene, așa cum apar în text, sunt: sănătatea, digitalizarea și tehnologiile noi, referitoare la energiile regenerabile. Germania și Franța spun că, în acest fel, își doresc stabilirea unei baze economice și industriale comune. Domeniile alese sugerează faptul că Uniunea Europeană își dorește mai multă independență, având în vedere problemele apărute în timpul crizei sanitare. Șocul asupra lanțurilor de aprovizionare globală a demonstrat vulnerabilitatea Europei vis-a-vis de produsele farmaceutice importate din China, de existența unei infrastructuri digitale flexibile care să permită continuarea activității în condițiile impuse de politicile de izolare.

De asemenea, textul propunerii menționează faptul că statele cele mai afectate de criza sanitară vor avea prioritate, adăugând că vor exista condiționalități legate de „reforme economice solide” demonstrate inclusiv printr-o „agendă ambițioasă” de implementare a acestora. Ca atare, prin acest plan, pare că Germania și Franța își doresc un sistem prin care împrumuturile sau granturile să fie legate de performanța economică, la nivel structural, în condițiile în care sectoarele economice sunt europene în primul rând și…mai puțin naționale. Prin această perspectivă, se face legătura către un nou pas în construcția europeană: structura nu poate fi coordonată doar prin politici monetare coordonate la nivelul Uniunii Europene, pentru a obține obiective comune la nivel structural, nevoia unei politici fiscale comune sau cel puțin coordonate, crește. Pentru ca acest lucru să fie posibil, însă, uniunea trebuie să se coordoneze la nivel politic. Până acum, nimic nu a reușit să unească statele membre din punct de vedere politic – deficitul democratic a rămas un subiect tabu. Dar, la vremuri excepționale, lucrurile se pot schimba.

Apoi, despre rolul cadrului de finanțare multianual

Momentul în care discutăm despre această propunere se suprapune celui în care trebuia să vorbim despre bugetul pe termen lung și strategia Uniunii Europene. Datorită necunoscutelor, caracterului extraordinar al acestei crize sanitare, nu putem anticipa nivelul de risc pentru economie. Dacă în februarie discutam despre Pactul Ecologic (Green Deal), acum suntem nevoiți să ne întrebăm cum vom aborda noi probleme socio-economice datorate șomajului și inflației, datorită disfuncționalităților sistemice care vor apărea și vor trebui eliminate prin reformă.

Prin integrarea propunerii franco-germane în cadrul multi-anual de finanțare, se poate realiza pe de-o parte condiționarea fondurilor de finanțare de măsura contribuției la bugetul Uniunii și pe de alta resetarea priorităților strategice la nivelul UE. Ca atare, trebuie văzut dacă detaliile ce vor urma de la Uniunea Europeană vor acorda excepții de la regula contribuțiilor financiare – acest lucru ne va spune cum se va acoperi împrumutul contractat de Comisia Europeană de către statele membre, pe lângă modul în care se va putea accesa.

De asemenea, domeniile care vor beneficia de finanțare nu sunt cu mult diferite de cele propuse de Comisie înainte de criza sanitară corona. În plus față de digitalizare și energie verde, apare sistemul sanitar și industria farma. Sigur că nu statele din est sunt marii producători farma și că probabil, așa cum ne-am așteptat deja încă din februarie, de noul buget vor beneficia, mai mult decât până acum statele occidentale. Rămâne deci, de văzut, ce alte condiții vor apărea și cum se vor structura acestea, în funcție de sectoarele și statele beneficiare.

Statele din nordul Europei, cele care sunt cele mai reticente vis-a-vis de planurile care implică cheltuieli mari pentru binele comun sunt și cele care încearcă să limiteze acordarea de finanțare tip grant. În același timp, statele din sud, cele care vor avea probabil cel mai mult de suferit de pe urma crizei sanitare sunt acelea care au aprobat deja inițiativa franco-germană, dorind însă să discute detaliile în amănunt – nici acestea nu au active prea mari în industria farma sau în ceea ce privește energia verde, până la urmă. Relansarea economiei, pentru ele, vizează în special turismul, de exemplu. Lipsa reacției statelor din afara zonei euro amintește, din nou, de diferențele de perspectivă între cele două lumi ale Uniunii Europene.

În final, despre reziliență și construcție

Propunerea franco-germană este acum în discuție la nivelul Uniunii Europene și vom auzi mai multe despre cum și ce se va negocia zilele următoare. Apariția acesteia notează câteva realități geopolitice importante. După criza economică din 2008, Germania, liderul de facto al Uniunii Europene, a căutat să administreze problemele socio-economice din zona euro și nu numai prin ajustări, restructurări care să păstreze liniile politicii monetare impuse de Banca Central Europeană fără să aducă în discuție elemente ce ar fi condiționat structura economică în ideea formării convergențelor sectoriale la nivel european. Situația excepțională din lume, precum și faptul că atât Franța cât și Germania sunt, în moduri diferite, dependente de existența pieței unice, a făcut ca Berlinul și Parisul să cadă de acord asupra lansării unui impuls politic. Proiectul de relansare economică e un plan de reziliență, în ideea în care ambele state realizează pericolul fragilității crescânde a Uniunii Europene.

Mesajul proiectului propus este unul al realismului politic. În contextul unei reașezări globale, în care Statele Unite și China se confruntă cu probleme structurale majore, nici Franța, nici Germania și cu atât mai puțin statele din grupul „frugalilor” nu pot face față unei recesiuni puternice și cu atât mai puțin unei depresiuni, fără să fie unite, în Uniunea Europeană. Având în vedere problemele economice ale Rusiei, situația din Orientul Mijlociu, neo-otomanismul declarat al Turciei, precum și realitatea Brexit-ului, este normal ca statele cele mai puternice ale Uniunii Europene să se teamă de perspectiva diluării Uniunii Europene într-un proiect cu prea puțină esență socio-economică pentru a putea rezista influențelor externe.

De asemenea, fiecare dintre statele membre ale UE s-au confruntat, încă dinainte de criza sanitară cu o creștere a naționalismului pe un fundal populist. Prin presiunea politicilor de „izolare și distanțare socială”, este de așteptat ca unele dintre fenomenele radicale să se accentueze, mai ales pe fondul problemelor economice ce vor urma crizei sanitare. Ca atare, evitarea unor crize social-politice majore, ceea ce pot face liderii politici este să încerce să mențină legăturile existente între statele membre, justificând nevoia proiectului european. În cazul în care Uniunea nu oferă elemente palpabile pentru populație, riscul politic, atât pentru aceasta cât și pentru generația liderilor politici actuali este major.

Impulsul politic dat prin proiectul de relansare economică propus se referă și la construcția (sau reconstrucția) europeană, în sensul în care condiționalitatea structurală a planului subliniază ideea de suveranitate împărtășită. Ca atare, miza negocierilor politice este cu atât mai mare acum cu cât redresarea economică pare că nu mai poate fi abordată doar din perspectivă financiară. Rămâne de văzut însă cum vor negocia politic statele membre și mai ales cum se vor administra, prin negociere, diferențele existente între acestea la nivel structural.

În cartea semi-manual „Geopolitică și geoeconomie contemporană” discutam despre structură și vectori de influență, în sisteme complexe, făcând referire la statele naționale și modul în care prioritățile acestora se resetează în timp. Am folosit metafora migrației, ca problemă contemporană pentru resursa cheie în geopolitică – resursa umană. Privind la discuțiile actuale de la Bruxelles, nu pot să nu mă gândesc la felul în care acestea pot accentua problemele deja existente la nivelul Uniunii Europene – așa cum, poate, pot să contribuie și la soluționarea acestora. Teoria spune că sunt rare situațiile în care, în geopolitică, avem șanse de 50% – 50% pe variante. Cred că propunerea franco-germană, ca și timpul prezent al discuțiilor începute luni, care se va derula până la finalizarea negocierilor pe detalii, reprezintă o astfel de fereastră de oportunitate – un moment unic pentru Europa.